Un parfum de fericire se ravarsă printre nori
Un parfum plin de lucire, în pâraie pân la noi.
Printre norii de aramă în amurgul violet
El se lasă să răstoarnă plânsul serii cel încet.
Stând cocor în calea sa așteptând ploaie să treacă
În văzduh culori curate peste munte se apleacă.
Și privesc atunci la vârful ce a stins corola mea
Iar cu vântul și cu gândul eu pătrund în zarea grea.
– E tris cerul și parcă dă să pice peste mine. Ce ar face oare? M-ar strivi?
– Puțin.
– Puțin? Poate chiar mai mult. Dar..
– Știu!Totul e negru. Vântul bate și frunzele se scutură.
– Ce? Doar ele?
– Poate și noi. Amintiți la moarte să spun că..
– La moartea ta?
– Atunci, da! La moartea mea(…)
– Oare când va fi? Aștept cu nerăbdare să vie acea zi. Mai mult decât dorește ziua, iară să răsară.
– E doar zi.
– Poate. Dar ziua s-a terminat. Iar acum…
– E seară…
– Puțin a fost. Și nori și zi.
– Cu toții adormim. Doar eu, stau și mă înec în orizont.
Ochii scapără și soarele apune. Se lasă ușor pe băncuță aplecând capul.
– Ce zi…
– A fost. A trecut. Doar eu.
– Și această zi…
– Of. Amurg încețoșat! Unde sunt? Unde am rămas?
Epyq 