Sărbătoarea roadelor

~partea I~

„ o seară minunată..”

Astă seară va fi minunat. Cu cîntec cu joc și poate cu puțin noroc. Toată lumea e fericită, toți zâmbesc și scriu cu ochii fericirea și bucuria lor, pe umerii, șervețele și în oglinzile scoase din geamtă.

Se dansează, se cîntă, iar ca hrană la această sărbătoare, au lacrimi și îmbrățișări. De băut, fiecare cu burduful din care dă tuturor, dulceața vinnului lor. Din struguri negrii, făcut chiar după prima brumă, stors în miez de zi, de mâni muncite și crăpate, de atîta zeamă neagră.

Stând și mestecând cuvinte, împreună cu tovarășii mei, am văzut o tânără, care nu avea nimic de mâncare sau de băut. Era o sărbătoare a roadelor, toată lumea avea câte ceva de mâncat , de băut și de dat.

Stătea la masa plină de bunătăți, cu cele mai alese mâncăruri, singură și tristă. Își înghițea amarul cu fiecare privire aruncată pe ringul de dans. Se ducea cu gândul la lumânarile de pe scenă și ardea ușor. Cînta… Să dansăm! Spunea cîntecul, dar cu cine? Noi bătrânii, eram de acum învechiți căci, cine mai dansează azi vals, sau cine mai joacă dansul regilor? Nu mai este loc de așa ceva în mijlocul tinerilor. Toți se distrează mâncând și băund. Nu mai dansează, se zbânțuie pe niște melodii care zguduie mesele.

Se pare că tânăra noastră nu era atrasă de astfel de dansuri și jocuri. Zbânțuieli și alte hore. Vroia un dans adevărat. Un dans plin de pasiune. Când o ții de la mijloc, strângând-o la piept, luându-i mâna și admirându-i frumoșii ochi. Tineri băieți mergeau la masa ei și o invitau la dans. Ea îi refuza zâmbind. Tot insistau și făceau pariuri pe bani verzi între ei, că o pot convinge sa danseze. Insă miza nu era destul de mare pentru ca ei să reușeasă.

Ringul se umplea, oameni dansau și ardeau fiecare câte o lumânare. Ea era acolo privindu-i și gustând cîteva lacrimi. După tot dansul tinerilor și zbânțuiala care m-a făcut să-mi altă cafea, cîntăreții noștri s-au retras în spatele scenei, pentru a gusta și ei din bunătăți.

Era liniște. Era mai tăcut și abia acum puteai vedea cât de frumoasă era seara, cu ceerul plin de luminițe și cu o lumânare albă la răsărit. Priveam și mă minunam, bucurându-mă că am ajuns să am parte de o astă seară.

Începu să se audă un cîntec din boxele asurzitoare. Era ceva liniștitor și plăcut urechilor mele. Câțiva tineri au urcat pe scenă și au luat trei instrumente de ale cîntăreților. Cîntau din pian, vioară și chitară. Scena începu să valseze, iar pe ring un dans neobișnuit de frumos se legăna dintr-o parte în alta. Tineri mai bătrâni, părinți în toată firea, începu să danseze. Era momentul lor. Îi vedeam cum dansau și cum își priveau soțiile și soții. Parcă se îndrăgosteau pentru o a doua oară. Un dans frumos.

Din mijlocul lor, tânăr îmbrăcat frumos, în costum negru cu cămașa albă, descheiată la doi nasturi, ieși în față. Tânăra îl observă și îl privi pentru o clipă. Curios. Se uita prin jurul lui și căuta ceva. După cîteva momente rătăcite prin mulțime, se schimbă melodia. Tinerii de pe scenă se uitau toți la el și îi zâmbeau, cîntând parcă cu și mai mare pasiune și atracție. Acele instrumente obosite, începeau să prindă viață în mâinile lor.

Acest tânăr, după cîteva momente işi aţinti privirile spre tânăra noastră, ţinând mâinile în buzunar, strângând vestonul la spate. O privea parcă invitând-o la dans. Ea îşi mai înghiţi câteva lacrimi şi-l privea cum stătea acolo. Muzica cînta încet domol.                                                                                               Se cutremura tinerica şi îi transpirau obrajii. Cîntecul, luna, stelele şi noi, pensionarii, priveam şi aşteptam.

Tânărul insista cuprinzând-o în privirile lui. Prinsă de un val şi purtată de un vânt căldicel, tânăra ajunsese pe  scenă, dar departe de el. Începu o altă melodie, veche, care se cînta demult la sărbătorile din vară.

Mai  îndrăzneţ, se duse lângă ea, o luă de mână sărutându-i-o. A privit-o în ochi apoi cu mâna sa i-a şters lacrimile de pe obraz. Cu amândouă braţele a prins-o de brâu, a strâns-o lângă pieptul lui şi a început să danseze cu ea. O privea în ochi şi-i admira luminiţele ce se oglindeau în ochişorii ei căprui. Spre final a vrut să o sărute, însă melodia se terminase mai repede.

A rămas singur în mijlocul scenei cu un gust amar pe buze.

Anunțuri

A venit…

Abia a nins si s-a acoperit
Abia venit-a iarna
Si Crăciunul a venit.

Cum se lasa căte-un fulg
Cum plutesc spre zare, micile petale
Vine și Crăciunul.

Cum colind se cîntă-n seară,
Și spre nori în glasuri se înalță
Așteptăm cu toți, Crăciunul.

În cîntec de colind și zbor de fulg
În apus spre seară și în frig din noapte
În inima-mi de copil.

Seara

Un parfum din foișor
Se ridică către nori
Și se-nalță pân la soare.

Cu pași mărunți, cu aripi albe
Plutește peste creste,
Se înalță ca un fum.

E un gând ciudat și multe amintiri
E un nou apus, cu multe simtiri,
Ce m-aș face eu, fără de parfum?

Este-o seară nouă cu-un apus ciudat
Este lună plină, cu cer instelat,
Sunt si eu acolo…

Dus departe, in lacrimi afundat
Îmi inchin privirea și brațele deschid
Fac o plecăciune și apoi respir.

Steluța

Și a nins peste apus
Alb petale căzătoare,
Și a nins… din cer s-a scurs
O lumină-n neagra zare.

Alb steluță colorată
Cu-aripioare de omăt,
Stă pe-un colț de cer uitată
Nea de-argint cernând încet.

O mahramă își adoarme
Luminând cu dor, ușor…
Alb argint, cu albe raze
Pe pământ trimite-n cor.

Cu un zâmbet și-o privire
Cu mânuțe de argint
Zarea neagră se preface
Într-o mică lumânare.

Înscris în concursul Nopți magice în miez de noapte