Un fulg coboară

Cu pași mărunți, pe urme pe zăpadă
un fulg coboară…
cu vântul lin și crivățul de iarnă
un fulg coboară.

A mai rămas o zi din nou să treacă
și-un fulg coboară…
a mai rămas o clipă ziua s-o petreacă
și-un fulg coboară.

Cu pași mărunți rămân fulgii pe zăpadă
și ziua blândă, încet, încet, adoarme…
iar chipul trist pierdut este în zare:
cum fulgi coboară… un fulg coboară.

Ding!

Un fulg cheamă pe altul
ding… dong…
într-un vals de iarnă,
ding… dong…
acoperind o notă
ding… dong… ding…
și-o urmă pe zăpadă.
Diing!

În dansul serii blând
ding… dong…
răsună ca un cînt,
ding… dong…
un ecou de iarnă
ding… dong… ding…
care cu un fulg
ding… dong…
se așează pe zăpadă.
Diing!

De când te-am găsit…

De când te-am găsit gândire,
tot ce știu
e să iubesc unde căile îmi merg.

De când pașii înfrigurați
se împotmolesc
în lacrimi, în gândire se naște
un vers, de iubire și un
nou freamăt.

De când te-am găsit iubire,
eu gândesc
tot ce știu, toate ce trec
ca un vânt ușor pe
lângă mine.

Am descoperit iubirea

Cândva demult,
povestea vieții s-a scris
pe-o pagină de lut…
și sunetul grăbit
al ceții
s-a-mpotmolit în pași
pe drum.

S-a scris atunci pe cer
cu-o stea,
iubirea Celui ce mă poartă…
și ca desagă să Îi port
dragostea,
mi-a dat în dar doar
inima.

Și-acum departe, după ani,
când oameni sunt
pe orice drum,
un freamăt lin în cîntul
ceții,
îmi spune că eu
sunt pierdut.

Și de aș fi, aș ști și eu,
dar văd că ceru-i plin
de stele și în desagă
port mereu,
dorința dragostei eterne.