Ascult

Ascult și plânsul și surâsul
și ploile ce curg mereu,
ascult și plânsul și surâsul
și razele ce trec pe cer.

Ascult tăcerea și disprețul
și oamenii cu voci triste,
ascult tăcerea și disprețul
și ecoul care îmi surâde-n geam.

Ascult un glas și gândul lui
și vorbele ce ei le spun,
ascult un glas și gândul
și vorbele ce mi le spun.

Scris sculptat

Meditativ mi-a fost și gândul,
când au fost scrise versurile în carte…
Când un sculpor iscusit și cu dalta sa o mână
a vrut să scimbe scrisul, dintr-o dogmă
în Sculptură.

Toate cioburile au căzut și n-au lăsat
nimic în urmă…
Scrisul cât a fost de scris,
a rămas mai șters, mai în umbră,
însă n-a rămas pitit
pe sub crengi uitate-n lume.

Astăzi parcă se tot pierd
clipele acelea sure,
un mister necusocut de oameni
a rămas sculptat pe pagini
ca dorința unui sculptor
iscusit, dar fără margini.

Parcă ieri trecu cu pasul

Îmi amintesc când am plecat
de acasă,
parcă ieri a fost…
florile stăteau pe masă
și zâmbetul era în prag,
mama îmi plângea pasul
și glasul ei îl auzeam,
cum se rostea cu-atâta drag.

Privesc smerit la acele clipe
și-mi amintesc
de vălul toamnei…
care cu susur ruginit
m-a dus departe de a mea casă
pe drumul ce nu-a fost pășit,
dar lacrimile mamei mele
fost toți pașii ce s-au scris.

În cîntul primăverii sure
în versul ei
sublim și trist…
acum îmi amintesc pierdut,
că toată strofa vremii trecute
s-a scris cu grija
mamei iubite.