Un meșter iscusit și inima o daltă
au luat un ciob din timp
cioplind o altă viață.
Dar în tabloul lor
și gândul lor cioplit cu atâta măiestrie,
ramele cuprind
ce mulți nu pot să scrie.
Și chiar timpul pierdut și inima tocită
privesc tabloul pus,
pe-o pânză nedospită.
Acum praful s-a pus
și umbrele cuprinse în formele de lut,
rămân parcă neatinse
de gândul ce-a trecut.
Atâtea nopți am scris la rând
un pas care se pierduse,
atâtea nopți am scris la rând
un fulg care nu căzuse.
În fiecare clipă
era o nouă rimă de uitare
și fiecare ceas trecut era,
privirea ei în înserare.
Rămân doar fulgii amintire
și începutul e un pas
scris cu grija unui zâmbet,
atâtea nopți, atâtea clipe.
Atât am scris…
dar n-a trecut decât o clipă
și zâmbetul a colorat penița
scriind pe foaie cu albastru.
Epyq 