Un cîntec lin

Răsună versul ruginiu
pe petalele pierdute,
pe alei, pe pași, pe urme…
pe veșmântul gri și gri.

Ca sonet scris cu peniță
și ecou pălit de stânci,
valsul toamnei se înalță
măturând frunzele reci.

Pas cu pas un singuratic
își trăiește amintiri,
care au trecut cu vremuri,
nu mai sunt… nu vor mai fi.

Glasul se înalță greu
pe aripi de note calde,
cerul se pictează-n gri
și în zbor se duce timpul.

E trecut… e lin și blând
și cu rima împletește,
urmele ce scriu pe rând
ce a fost, demult, odată.