Ochii tăi

„Cei mai frumosi ochi sunt cei care te privesc cu tandrete..”

Vedeam în privirea ta
o lacrimă de iubire
și gândeam că ce curgea
pe obrazul tău finuț,
era suferința aspră
a drumului tăcut spre viață.

Nu plângeai cum tu vroiai.

Când încet pe drum pășeai
și lăsai urme de gheață,
tu gândeai
că o speranță va cădea
pe ochii tăi,
scrijelind drumul spre viață.

Era calm și prea plăcut.

Vorbele îmi sunt deșarte
când privirea ta vorbește…
toate drumurile spre viață
rătăcesc când eu privesc
ochii tăi
plini de speranță.

Ochii tăi mă tot privesc…

Sunt creație

Sunt plesnirea unei zile
din argilă și din lut,
sunt un rând, dintr-un
cîntec de iubire.

Sunt plutind amețitor
desupra marelui abis
ca un zgomot dătător
de speranță și de vis.

Până în eternitate
cad neschimbător pe drum
și în gând vreau să cunosc
drumul sumbru înspre cer.

Am un vis ascuns sublim
între filele din Carte,
numai singur nu deschid
cartea să citesc, pierind.

Sunt creația unei zile
pluind amenințător spre rai,
drumul sumbru de cunoaștere
care duce-n Canaan.