Neînegrit

De-ar fi negrul negru
și de s-ar întoarce pașii mei,
toate frunzele ruginii
ar fi colorate iară.

Plâng culorile-grădină
și aștern covor de toamnă,
negrul pare a fi umbră,
lacrimi parcă nu mai sunt.

Ochii mi-au rămas poveste
și privesc acum spre noapte,
colorată și uitată
de tabloul cel tomnatic.

De-ar fi negrul negru
s-ar întoarce pașii mei,
ca o toamnă să mai fie.

Toamna din sufletul meu

Frunze duc încet
cântul lin de vară,
spre-amurgul inocent
colorat de toamnă.

Parfum de fericire
și ochi zglobii pace,
iubiri prinse de zgomot
și-o inimă ce bate.

În vers și rimă gri,
în dimineață rece
se duce gândul meu,
spre norul care trece.

La geam stătu bătrâna
cu ochii pleșuviți,
și lacrimi îi strâng mâna
udând toți câmpii.

Trecut de miezul nopții
și orice alinare,
e tomnă iar în umbra văii
și luna e un soare.