Ce rămâne de făcut…

Ce rămâne de făcut,
când viața ta se pierde
ca un gând ce e tăcut
de oglinda luminii eterne?

Doar rămâi așa cum ești
și privește în depărtare,
căci cu gândul poți să pășești
până dincolo zare.

Viața atunci îți va rămâne
ceea ce a fost cândva,
zarea tu o vei pătrunde
și-n etern atunci vei sta.

Anunțuri

Primăvară

Trece valul de omăt
și când valul alb în zări
se pierde,
toată huma primăverii
își primește noua suflare
cu culori de violet.

Cele mai frumoase umbre
se ascund pe după nuci
stând pe bănci privind
spre drumuri,
unde frunzele se rup
de o rază care cade
printre norii cei tăcuți.

Pleacă glasul răgușit
în amurg de ierni târzii,
pasul și-l îndreaptă-n scrieri
de poeți, de pictori, sculptori…
valul cheamă cu un strigăt
susurul frumos de seară,
unde florile își dreg
pe petale doar culori.

Au rămas rimele scurte
și această zi senină
își așează razele albastre
printre rândurile pierdute,
ce au fost găsite-n astre,
cu o măiestrie rară.
Gândul de a fi cioplite
a scris versul pe o foaie
că din nou e primăvară.

Sub felinarul sumbru și tăcut

Sub felinarul sumbru și tăcut
cu pasul blând și gândul neștiut,
eu iarăși stau privind în nepătruns.

Rămâne liniștea, uitată
și frunza primăverii nepictată,
că dorul este toamna cea pustie.

Primesc al tău susur de iubire
și glasul îl ascult, cum mișcă toți stejarii,
scriind clipa că tu ai revenit.

O pace neștiută îmi cuprinde întreg rândul
și scrisul cade neted, precum se naște visul
că plopii tăi cu muguri împodobesc destinul.

Sub felinarul sumbru și tăcut
a poposit o frunză mai demult…
acum rămâne-un pictor să îți scrie versul.

Maiestrul timp, e arta care trece

Un meșter iscusit și inima o daltă
au luat un ciob din timp
cioplind o altă viață.

Dar în tabloul lor
și gândul lor cioplit cu atâta măiestrie,
ramele cuprind
ce mulți nu pot să scrie.

Și chiar timpul pierdut și inima tocită
privesc tabloul pus,
pe-o pânză nedospită.

Acum praful s-a pus
și umbrele cuprinse în formele de lut,
rămân parcă neatinse
de gândul ce-a trecut.

Atât am scris…

Atâtea nopți am scris la rând
un pas care se pierduse,
atâtea nopți am scris la rând
un fulg care nu căzuse.

În fiecare clipă
era o nouă rimă de uitare
și fiecare ceas trecut era,
privirea ei în înserare.

Rămân doar fulgii amintire
și începutul e un pas
scris cu grija unui zâmbet,
atâtea nopți, atâtea clipe.

Atât am scris…
dar n-a trecut decât o clipă
și zâmbetul a colorat penița
scriind pe foaie cu albastru.

Încet cu gândul întrezăresc cuvinte

Încet cu gândul întrezăresc
cuvinte
și iar pictez ca printre rânduri,
un scris de trainic
luat din Scriptură.

Rămâne un ecou cu gândul
și pacea lumii,
care e scrisă pe paginile aurii,
stârnește lacrimi
să-nghețe timpul și un cuvânt
de vrei să-l scrii.

Încet cu gândul întrezăresc
cuvinte
și în memorie le pictez ca rânduri,
ca scrisul să rămâie trainic,
cioplit ca și în Scripturi.

Un fulg coboară

Cu pași mărunți, pe urme pe zăpadă
un fulg coboară…
cu vântul lin și crivățul de iarnă
un fulg coboară.

A mai rămas o zi din nou să treacă
și-un fulg coboară…
a mai rămas o clipă ziua s-o petreacă
și-un fulg coboară.

Cu pași mărunți rămân fulgii pe zăpadă
și ziua blândă, încet, încet, adoarme…
iar chipul trist pierdut este în zare:
cum fulgi coboară… un fulg coboară.