Cândva demult,
povestea vieții s-a scris
pe-o pagină de lut…
și sunetul grăbit
al ceții
s-a-mpotmolit în pași
pe drum.
S-a scris atunci pe cer
cu-o stea,
iubirea Celui ce mă poartă…
și ca desagă să Îi port
dragostea,
mi-a dat în dar doar
inima.
Și-acum departe, după ani,
când oameni sunt
pe orice drum,
un freamăt lin în cîntul
ceții,
îmi spune că eu
sunt pierdut.
Și de aș fi, aș ști și eu,
dar văd că ceru-i plin
de stele și în desagă
port mereu,
dorința dragostei eterne.
Epyq 