Oglindind în răsărit

Cu ochii ațintiți spre zare
acolo unde cerul se unește
cu omul vechi, natura muritoare,
un glas rămânem, ecou ca printre pietre.

În ceața zorilor, ce cad spre nooi alene,
priviri sublime parcă se-noadă…
un freamăt lin curge dintre stele
iubinde-ne pe noi, iubind o lume-ntreagă.

Un dulce grai moldovenesc străvechi,
în zorii tinereții sumbre,
croiește drumul pe care merg
atâtea clipe cu atâta lume.

Și dorul care mă umbrește
mă ține prins de zorii tinereții…
care se duc, așa cum ziua trece
spre seară blând, spre cîntul lin al nopții.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s