Tu luceafăr, eu nimic

Plin de pace și cuprins într-o
liniște amară,
teiul sur stă azi tăcând.
Brațele, pe zi ce trece
tot se rup și alte frunze
cad pe pietre, cad plângând.

Timpul stă și tot mai rece
versurile s-au făcut,
vântul cald și-o lună plină
astăzi mai citesc pe rânduri
slove de mult rostite.

„Sunt un mort, sunt un haihui…”

Și veghind la capul său
el și-apleacă dimineața
brațele de timp uitate,
mângâind pământul greu.

Ploi și astre pe-al său creștet
în amurgul violet se aprind
și apoi se sting,
iar ei plâng și plâng și eu.

„În al minții nor uitare te zăresc
te aud cîntând, și în fiecare floare
eu te simt cum dormi visând.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s