A fost o dată

Și într-un final micuța, dintr-o floare a căzut pe cerul negru. O micuță cât un vârf de ac, a plutit spre țărmul nostru, și-a-nvălit tot ce se vedea, într-un alb strălucitor, colorând ca într-o poveste natura adormită. Împreună cu alte surioare au venit în cânt, jucând în crivățul din aer,  așezându-și fiecare aripioarele pe pământ.

Dar, cum timpul a trecut, iar cerul s-a dezgolit de florile de puf de nea, totate ofilindu-se, micuțele au rămas pe câmpul înghețat. După timp și câteva nopți cu stele și cu lună, după zilele cu soare, înaripatele începu a se preface , în picături curate pe pământul negru. Se luau acum câte una de mânuțăși se adunau în jurul uni fir de iarb uscată, aprizându-l cu lacrimile și privirile-ncețoșate.

La poalele de deal înalt începeau să se adune mici coruri de steluțe. În șiroaie mici, în rânduri câte două, alergau în vale. Alergeau privind în urmă, tânjind spre locul lor, privind spre câmpul negru, dezgolit de haina sa, îsi urcau privirea spre înaltul deal.

Își crăpau câte un obraz, și se văitau cu toate, privind măreția și cum frumosul alb dispare. Cum un cîntec ce de mii de ani este cîntat, acum era zdrobit cu fiecare răsărit.

Cîntecul era uitat, versurile se stingeau, iar în jos în vale, șanțurile erau inundate.

Curgeau pârâiașele…

Ne-a înghițit râul și ne-a dus departe. Bucuria noastră a fost transformată într-o lacrimă, zborul nostru într-o-nvălmășeală. Am venit aici cu frumosțe, am venit s-aduc culoarea și să-i dau sărutarea. Acum plec și ca un orb mă las dusă, spre pâraiele din vale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s