Pensionari de o vârstă

(pilot)

Într-o zi august pe bulevard, la cafeneaua din fața Spitalului Județean, don’ Vasilescu era împreună cu tovarășii lui de pensie, don Popescu și don Ionescu.

-Bă baieți, cred că mi-a venit vremea, a deschis convesația de dupa masă don’ Vasilescu, care deschidea mereu conversațiile de la cafenea.

– Care vreme? întrebă don Ionescu.

– Cum care vreme, băi boșorogule? Deschizi și tu odată gura și pui întrebări de copchil. I-a venit vremea să se însoare. Nu-i așa, don Vasilescu?

– Nuu, bre! Nu mi-a venit vremea,… adică vremea mi-a venit, da’ nu mi-a venit vremea să mă însor, da’ vremea mi-a venit, mi-a venit vremea să mor. Nu vezi cât sunt de bătrân?

– Şi, la cât dă vremea? Interveni don’ Ionescu.

– Băi moşneag, n-ai auzit? întrebă don’ Popescu cu glas ridicat, că i-a venit vremea, nu-i dă nimeni vremea.

După ce au clarificat lucurile şi mai luară o înghiţitură de cafea, trecuse pe acolo, ieşind din curtea spitalului, dona Georgescu, directoarea Spitalului Judeţean. Cei trei inşi mişcau capul după bocănit pantofilor, din piele si daţi cu lac şi cu catarmă argintie.

Don’ Ionescu îşi dădu pălăria veche jos de pe cap şi scoase batista să se şteargă de transpiraţie, ţinând batista în măna dreaptă ce tremura ca varga.

– Ce-ai moşnege? Îl întrebă don’ Popescu, ți s-a uscat batista când ai văzut-o pe dona Georgescu?

Însă acesta nu mai putea să-i răspundă.

– Lasă-l bre! Mai degrabă îi cumperi încă o cafea, da’ una rece, nu vezi că s-a încins, parcă-i plita lu’ soacră-mea, zise don Vasilescu.

– Ca plita cui? Îl întrebă don’ Popescu.

– A lu’ soacră-mea! Îi răspunse don Vasilescu.

– Care soacră? Cu plită? Că eu n-am fost la nunta ta, cum ai soacră?

– Da nu cu soacra s-a însurat, îi reproşă don’ Ionescu.

– Băi Ionescule, eşti bolnav de pancreatită? Îl întrebă don’ Popescu.

– Doctorul a zis că am ceva probleme cu tensiunea, dar nu sunt bolnav de nimic. Mă doare acum un pic capul, cred că e de la cafea, răspunse don’ Ionescu.

– Aha! Ionescule, dacă eu nu am fost la nuntă, înseamnă că nu a fost. Don’ Vasilescu încă mai visează la dona Geaorgescu, ca fiind soţia lui, spuse don Popoescu.

– Într-o zi Popescule! Într-o zi ca asta Popescule, dona Gerogescu va fi a mea! Într-o zi…, răspunse don Vasilescu uitându-se la porţile spitalului, ruginite şi cu vopseaua decolorată.

– Don Vasilescu, hai să privim realitatea, nu-şi va schimba niciodată numele, o ştii cât e de înţepată şi nemăritată.

– Noo! No-i aşa! Şi-a schimbat numele, numa’ că nu vrea să-l pună pe faţă, îi spuse don Vasilescu.

– Don’ Ionescule spune, nu-i aşa că dona Georgescu e înţepată?

– Daa… cine a înţepat-o?

– Eeeh Ionescule, cine crezi, musca! Exclamă don’ Popescu.

– Musca are ac? Întrebă mirat don Ionescu.

– Da! Şi mama a avut, da nu numai unul ci mai multe, chiar un set. Tata spunea că a scos la toată lumea ochii cu setul ei de ace. Vorbea toată ziua despre el, îi spuse don’ Popescu, un pic nervos, lui don Ionescu.

-Înseamnă că nu musca a înţepat-o, ci mamă-ta, răspunse don’ Ionescu cumva.

-Ionescule, dacă mai spui ceva de mama, jur că îţi arunc cu cana între ochi! spuse nervos don’ Popescu.

-Boşorogi needucaţi ce sunteţi! Albina face mierea, spuse don’ Vasilescu calmând un pic spiritele.

-Aha! Şi ce treabă are acul? Întrebă don’ Popescu.

-Păi ele au ac, înţelegi? Reproşă don’ Vasilescu.

-Cine? Întrebă don’ Popescu.

-Albinele, băi boşorog bătrân ce eşti! Chiar mă enervezi! Spuse don Vasilescu.

-Eu tot nu înţeleg, cine a înţepat-o pe dona Gergescu! Don’ Ionescu nedumerit.

-Boşorogilor, eu nu merg în cârjă, da’ am să-mi iau una, ca să vă liniştesc, mai ales pe tine Ionescule, zise nervos don’ Popescu ,pentru că don’ Ionescu nu înţelegea nimic.

-Da ce-am făcut? Întrebă don’ Ionescu.

-Hai! Lasă! Hai acasă că deja e târziu şi trebuie să dea vremea. Poate anunţă că mâine plouă, să pot sta în casa mea, să nu mămai întâlnesc cu tine, Ionescule, zise hotărât şi nervos don’ Popescu.

Văzându-l pe don’ Popescu hotărât, că vrea să se ducă acasă, s-au dus de au plătit consumaţia, apoi au plecat. Ajunşi în faţa unui bloc, don’ Popescu a intrat în bloc, urându-le noapte bună. După ce a intrat în bloc, don’ Ionescu l-a întrebat pe don Vasilescu:

-Tu te mai duci acasă? Ca doar vremea ţi-a venit.

Don’ Vasilescu a zâmbit, şi a intrat pe aleea verde ce ducea spre blocul unde locuia el. Don Ionescu şi-a continuat drumul spre casă, însă nedumerit de conversaţia din acea după masă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s